Arhiva | vise RSS feed for this section

Nebună de legat

20 Oct

– Bună ziua!, spun emoţionată că sunt la uşa casei unde mi-am petrecut primii 8 ani din viaţă.

– Bună ziua!, îmi răspunde o femeie între două vârste, surprinsă de vocea-mi tremurândă.

– Vă rog să mă lasaţi să intru 5 minute în casă… Ştiţi, mă încearcă nostalgia… E aşa de ciudat…nu prea ştiu cum să vă explic… Eu aici am locuit acum 30 de ani… aici am venit în casă plină de sânge când mi-am spart capul după ce mi-a intrat în ţeastă cuiul de la scrânciob, aici m-a altoit mama când a aflat că am fost la scăldat în Vasluieţ fără ştirea ei, aici am adus prima coroniţă de la şcoală, aici mi-am pus pantofii cu toc ai mamei şi am căzut, aici m-am bătut prima oară cu Cătălin, fratele meu… Nu vreau să par nebună, dar îmi doresc mult să revăd casa asta.

La naiba, mai bine fug înainte să mai scot o prostie şi femeia asta să cheme Salvarea care să mă ducă direct la Socola.  Dar, în loc să o iau la goană, picioarele mi se înţepenesc în covorul din faţa uşii, lacrimile încep să-mi curgă şiroaie şi eu încă îi vorbesc despre copilăria mea unei femei pe care o văd pentru prima dată. Dar eu chiar am locuit acolo, cum să o fac să mă creadă?!

Udă era perna când m-am trezit. Chiar am plâns în somn. Ce vis ciudat…