ACASĂ LA IRI

30 Sep

Acum vreo 10 ani, poate chiar 11, un concurs de împrejurări m-a băgat direct în casa de la Izvorani a lu’ Irinel Columbeanu, pe atunci moşneagul sexoasei Annei Lesko. Urma să-l întâlnim pe Claude Challe, „tăticul” Buddha bar, care presta la o petrecere privată dată de faimosul miliardar.

– …, mă numesc! M-a invitat dl. Columbeanu, spune prietenul ( care azi are atata notorietate că nu mai are nevoie să se prezinte).

– Numa’ un pic să văd dacă sunteţi pe listă.

Era pentru prima dată-n viaţa mea când eram trecută pe o listă, lăsată la poarta unei case de locuit (nu palat) în mâna unui angajat în uniformă. Eram jurnalist de monden pe atunci şi văzusem mai multe lucruri ciudate în lumea vedetelor, dar la o petrecere de fiţe privată nu mai participasem.

Omu’ cu chipiu ne-a găsit pe listă şi ne-a dat voie să intrăm, pentru moment, în parcare. Opelu’ condus de amicul meu era cea mai veche şi mai ieftină maşină din parcarea transformată în salon auto pentru o seară. Ne-a deschis un barbat demn de reviste pentru femei îmbrăcat într-un capot colorat şi mânjit pe faţă cu nişte dungi stranii. Aşa erau toţi ospătarii din seara aia – vopsiţi într-un fel atrăgător, dar bizar. Apoi a apărut şi el, Iri. Îmbrăcat tot în capot (a se citi o cămaşă lungă până-n pământ dintr-un material uşor), celebrul Iri ne-a primit zâmbind şi ne-a invitat să ne facem comozi. Imediat a venit oferta de narghilea, refuzată pe loc de tinerii nu prea umblaţi prin case de super şmecheri.

Ochii ne-au făcut ca la jocuri mecanice – roată-roată – şi-am analizat tot cu ochi iscoditori de ziarişti. Invitaţii – îmbrăcaţi fără nicio noimă (hainele noastre erau atât de normale că ieşeam imediat în evidenţă), mâncarea de fiţe (fotografiată din când în când de câte un ciudat care îşi dorea o astfel de amintire),  Anna Lesko – necăjită tare că un ghiveci cu flori nu stătea un centimetru mai în stânga aşa cum îşi dorea, motiv pentru care l-a asezat vreo 10 minute încontinuu, manechine de top îmbrăcate sumar, patroni de ziare şi actori îmbogăţiţi din afaceri culinare şi multe alte figuri pe care ulterior le-am văzut prin ziare şi emisiuni tv la rubrica „asa nu”!

„Trebuie să mergi la toaletă!” – îmi şopteşte amicul cu vădită exaltare. Curiozitatea m-a trimis într-acolo fără nevoie. La cinci minute de la îndemn am înţeles de ce. O baie de vreo 25 mp, scăldată în lumină. Erau oglinzi peste tot în aşa fel încât intimitatea nu mai semăna cu ce ştiam eu de la mama de acasă. Aşezat pe tron, aveai senzaţia că mii de ochi te privesc în momentul ăla. Am râs singură şi i-am povestit nevestei amicului care, evident, s-a dus să testeze experienţa pe intimitatea ei. Nu zărisem aşa ceva nici măcar în revistele de profil.

Acvariul pe care l-am văzut în seara aia depăşea limitele bazinelor de la acvariul public din Călăraşi. Un „wow” mi s-a întipărit pe mutră şi a rămas acolo câteva minute până când am descoperit piscina care începea în casă şi se termina afară. O minune pentru locuitorii casei, mi-am zis atunci. Subsolul casei părea un club în toată regula cu muzică, cocktail-uri şi ce-o mai fi fost pe acolo.

N-am rezistat mai mult de două ore, timp în care stânjeneală a fost cuvântul de ordine pentru noi, şi ne-am cărat cu gândul la o experienţă de viaţă pe care, eu-una, n-aş repeta-o.

A doua zi, un petrecăreţ de acolo i-a zis amicului – „Mă, tu cu nevasta şi cu prietena neveste-tii te-ai găsit să vii la un astfel de party?”

M-am lăsat de monden prin 2004, poate 2005. De atunci, am revăzut la televizor de „n” ori casa lui Iri. Niciodată nu mi s-a mai părut atât de anapoda ca-n seara aia…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: