Demnitate fără mâini

8 Noi

N-a intins niciodata mana si nu pentru ca nu are. Un barbat din Calarasi, ramas fara ambele maini in urma unui accident din copilarie, traieste o viata decenta si plina de bucurii, in ciuda handicapului sever pe care-l are. Munceste la camp, isi iubeste nevasta si copiii si joaca fotbal. Pe scurt, traieste! Fara sa-si planga de mila!

Te uiti la el si te gandesti ca trebuie sa fie tare trist sa nu-ti poti lua copiii in brate, sa nu-ti poti mangaia nevasta, sa nu poti cara o caldare cu apa pe ulita de la tara sau sa nu poti inota la rau vara. Si totusi, Marian nu-si refuza nimic din ceea ce poate face un barbat normal.

La 11 ani, Marian se juca prin sat, cu baietii de teapa lui. La varsta cand adolescenta ii batea la usa, o clipa nenorocita i-a schimbat cursul vietii. Un stalp de inalta tensiune avea sa-i ia mainile amandoua pentru totdeauna. Exuberanta varstei l-a catarat pe stalp, de unde a alunecat si s-a prins, in disperarea de a nu se prabusi la pamant, de un fir prin care trecea curent electric. Cu mainile arse a stat doua luni si jumatate intr-un spital unde, pana la urma, medicii au decis sa-i amputeze ambele brate.

Elevul Marian dintr-a IV-a s-a intors la scoala, dar nimic nu mai era la fel in viata lui. Multa vreme, nimic nu i-a luat tristetea din ochi. Anii au trecut si Marian a devenit adolescent. Incepuse sa-si faca vise si sa spere ca va putea sa iubeasca si sa fie iubit intr-o zi. Chiar si asa, cu ajutorul unei fundatii a ajuns in Anglia, acolo unde i-au fost puse proteze mecanice. Niste maini care-l ajutau doar ca haina sa stea pe el ca pe umeras. Nu asta vroia. Voia brate care sa-l ajute sa fie acelasi om normal ca in copilarie. Vroia sa-si ajute parintii prin ograda, sa mearga la camp, sa adape caii, sa faca tot ce face un baiat zdravan de la tara. „Nu ma pot folosi de ele. Nu sunt flexibile si ma ajuta doar atunci cand imbrac o camasa sau o haina. In rest, mai rau ma incomodeaza“ – povesteste Marian.
Incet, incet, s-a resemnat. Banii dati de Casa de Sanatate nu-i ajungeau sa-si ia niste proteze performante. Avea dreptul la protezare gratuita, dar nu maini mecanice ii trebuiau. Si a inceput sa invete ca viata poate fi frumoasa oricum. Fara maini merge pe bicicleta, inoata, mananca, mana caii (ce expresie ciudata in cazul lui Marian!), coseste, da apa animalelor…
„Cand am fost in Anglia, am cunoscut un om, un englez, care mi-a dat, practic, o lectie de viata. El nu avea maini, pentru ca asa se nascuse. Pana sa il cunosc pe acest om aveam impresia ca viata mea e terminata. Nu stiam sa fac nimic fara cele doua maini. El m-a incurajat si mi-a spus atunci ca singura posibilitate pentru a ma descurca e sa ma ajut de picioare. M-am ambitionat, am inceput sa-mi folosesc picioarele si acum ma folosesc de ele cel mai mult. Cu picioarele fac absolut orice. Ma pieptan, ma barbieresc si tot ele ma ajuta sa folosesc flexul sau aparatul de sudura. Toate lucrurile din gospodarie sunt facute de mine“ – ne-a spus, mandru, Marian. 

Se considera un om normal. Uneori mai face rani de la munca, dar se plange foarte rar. „M-am obisnuit asa. Uneori mai zic ca imi este greu, dar n-am ce face. Trebuie sa-mi intretin familia“.
Acum cinci ani s-a casatorit cu o fata frumoasa din sat, o tanara care s-a indragostit nebuneste de el. „Si ce daca nu are maini?! Il iubesc din tot sufletul“ – spune Nicoleta. Iar dovada a venit repede, in fata lui Dumnezeu, cand s-au cununat religios. „Pentru mine nu a fost un impediment faptul ca atunci cand ne-am cunoscut el nu avea maini. Ne-am iubit din prima secunda si cand se intampla acest lucru, poti sa treci peste orice. Nu mai tii cont de nimic. Ne ajutam reciproc in tot ceea ce facem.“ Marian avea 24 de ani si era deja barbat in toata firea. Nu a trecut mult si in batatura familiei Ana s-a auzit planset de bebelus. e doua ori – fata si baiat. Doi copii frumosi si sanatosi. Doi prichindei care nu-si doresc altceva mai mult pe lumea asta decat „maini lu’ tati“. Asta ii cer Iepurasului de Paste, asta ii cer lui Mos Craciun si asta e ruga catre Dumnezeu. Asa l-au vazut din prima clipa pe tatal lor, dar stiu ca nu e ca ei. Nu are maini si ei nu au reusit sa inteleaga ce s-a intamplat. Marian nu-i poate lua in brate, dar copiii se agata de el si-l strang cu putere la piept.

Oamenii din sat au numai vorbe de lauda pentru el. Este unul dintre gospodarii comunei. Primarul chiar ne-a confirmat faptul ca niciodata nu a cerut un ajutor. Desi… familia traieste din ajutorul dat de stat – 260 de lei pensia de persoana cu handicap a lui si 330 de lei ajutorul pentru insotitor, bani pe care-i castiga ea – Nicoleta. Cu bani putini, Marian este un tanar demn care traieste la fel ca orice om normal. Nu are maini, dar rade si se intristeaza. Iubeste si este iubit. Optimismul lui te molipseste dupa ce-l cunosti si imediat iti redefinesti notiunea de fericire. Dupa ce-l vezi, nu mai ai voie sa te plangi de o banala migrena. E o lectie de viata pe care nu ai cum s-o uiti…

PS – acesta este un articol publicat in Q Magazine

Anunțuri

2 răspunsuri to “Demnitate fără mâini”

  1. betty 11 Noiembrie 2010 la 13:20 #

    pot sa ma consider un om fericit pentru ca l-am cunoscut pe marian. i-am cunoscut familia si, dupa ce am plecat de la ei, dupa ce le-am ascultat povestea extraordinara despre viata, am plecat mult mai bogata fata de cum le trecusem pragul. cat despre marian, o spun cu mana pe inima ca, aşa cum l-am cunoscut eu, este un tip EXTRAORDINAR!tot ceea ce scrie ionela aici este foarte adevarat sau, mai bine zis, aceasta-i relitatea! nu se plange niciodata indiferent cat de greu i-ar fi!
    as mai adauga ceva la ceea ce s-a scris:
    de curand am fost la nunta unei bune prietene care-şi insurase baiatul, fost coleg de clasa cu fiul meu.
    langa masa noastra a aparut marian! ne-am salutat politicos şi ne-am urat „petrecere frumoasa” ca doar eram la o pertecere, nu?
    si, din punctul meu de vedere a fost intra-adevar o petrecere pe cinste! numai ca…
    fara sa vreau, din cand in cand, privirea imi fugea catre marian poate pentru simplul motiv ca incercam sa-mi imaginez cum va putea servi din meniurile aflate pe masa sau, de ce nu, cum ar fi putut sa dea „noroc” cu colegii de petrecere pentru că, in lipsa bratelor ii era foarte dificil…
    la un momentdat, am vazut cum stăteau lucrurile…
    un prieten, apropiat de vârstă si de scaun cu marian, il ajuta sa manance la fel ca pe un copil! iar cand avea nevoie sa bea ceva, tot prietenul de masa ii ducea paharul la gura. paradoxal, nu mila am simtit in suflet fata de marian ci, respect!
    peste acest tablou destul de inedit, gandul meu s-a indreptat catre Dumnezeu, multumindu-i din tot sufletul pentru viata pe care o am in acest moment.
    asa cum spuneam, sunt mai bogata sufleteste dupa ce l-am cunoscut pe marian si, in fiecare zi, chiar daca greutatile ma incearca uneori, imi spun ca sunt cea mai fericita fiinta de pe pamant!
    pentru toate acestea, marian iti multumesc!
    si tie ionela pentru ca ti-ai amintit de el aici!

    • peschetta 11 Noiembrie 2010 la 13:25 #

      betty, sunt fara cuvinte. respect, marian!:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: