de la orfelinat in masina decapotabila

22 Oct

Pe la trei ani isi dorea foarte multe, dar viata i-a luat tot ce avea – mama, fratii si caminul. A crescut la orfelinat mancind repede si fara o hainuta doar a lui, iar azi are vile si masini decapotabile. O lectie de viata mai importanta decat zeci de ore de dirigentie.

„Mi-aduc aminte de un caine, de leaganul in forma de barca, mi-aduc aminte ca am avut hepatita, ca m-am taiat la deget cand am vrut sa desfac o portocala… Imi mai amintesc gardul din vale, diapozitivul dintr-o sala… Imi amintesc de o umbra vesela, un baietel care statea inchis si citea cate 8 ore pe zi. Un baietel care se temea de oamenii din jur. Eram eu.”-  Sunt doar cateva dintre amintirile din copilarie ale lui Petrica Paraschiv. Fara sa stie de ce, el a fost „aruncat”, la doar cativa anisori, intr-un orfelinat din Tancabesti. La varsta la care copiii vor jucarii multe si prajituri cu frisca, Petrica voia doar imbratisarea calda a mamei. Femeia care i-a dat viata a avut probleme cu justitia si a fost inchisa. Atunci a fost lasat la un legan de copii. Locul unde a crescut pana la 5 ani si jumatate. Apoi a plecat la Condeiesti, undeva langa Urziceni, la o casa de copii scolari. Incepea scoala. Dar fara ghiozdan cu Spiderman si mamica de mana, asa cum li se intampla copiilor. Acolo a ajuns intr-o alta lume. Una noua. Mergea la scoala din sat dimineata si isi facea temele in camin la amiaza. Aici a aflat ca are doi frati si ca si ei sunt institutionalizati. Doi baieti cu care era frate doar de mama. Ei au fost un pic mai norocosi. Pe ei i-au luat acasa socrii mamei lor. Petrica a ramas in continuare la orfelinat. A fost motivul pentru care nu a avut o relatie foarte buna cu fratii lui. Ceva ii deosebea.

In fiecare zi, spera ca mama lui se va intoarce sa-l ia de acolo. Credea, pe atunci, ca cea care i-a dat viata are doar niste probleme care nu au nimic de a face cu dragostea pentru el. Spera ca, dupa ce va scapa de necazuri, va veni sa-l ia acasa. Nu reusea sa se intergreze acolo, desi nu stia cum e sa fii intr-o familie adevarata. In clasa a II-a, fara sa inteleaga de ce, a fost mutat intr-un camin de fete la Urziceni. Acolo, langa casa de copii, era un bloc in care locuiau foarte multi politisti. La parterul blocului, pe una dintre scari, era o familie care l-a indragit. Cumva a vazut ce inseamna sa faci parte dintr-o familie. Mergea la ei si se bucura de caldura. Prima lui lectie de viata. Doua perechi de tineri s-au interesat de el, dar Petrica inca isi astepta mama. Spera sa vina sa-l vada si sa-i spuna ca are probleme, ca nu-l poate creste si ca trebuie sa creasca undeva, o vreme. Spera ca atunci cand isi va rezolva problemele va veni sa-i spuna ca il iubeste si ca o sa-l ia acasa.
FUGA DE LA CAMIN
La 10 ani, Petrica a fugit de la casa de copii. A plecat cu autobuzul la blocul de politisti si s-a dus la usa celor care tineau cel mai mult la el. N-a raspuns nimeni atunci. Vroia sa ramana la ei sa nu mai fie nevoit sa se intoarca la casa de copii. Vroia sa fie adoptat, sa scape de viata de orfelinat.
„Imi lipsea totul. Nu aveam o haina care sa fie a mea. Ne imbracam cu haine care erau de capatat, maneca era cat palma, nu aveam batiste, nu aveam chiloti. Veneau de la spalatorie si le primeam la intamplare. Nu exista un loc unde sa ne spalam. Chiuveta in care ne spalam era mai mare decat mine. Trebuia sa intru cu totul in chiuveta de fonta ca sa pot sa ma spal. Eu aveam un metru, chiuveta avea 60 pe 60.”
A batut la o alta usa si i-a deschis o femeie. Ii spunea „maioreasa” pentru ca era nevasta unui maior. Iar dupa usa s-a mai itit un cap – Marieta, femeia care avea sa joace un rol important in viata lui. O femeie tanara care a intrebat ce e cu copilul asta neastamparat la usa. „Induiosata de toata povestea, m-a luat la ea si si-a rugat sotul ei sa ma tina o perioada mai lunga. Am stat acolo doua saptamani si m-au trimis inapoi. Mi-au promis ca ma vor lua in vacanta de iarna sa mergem la Hotarele, in Giurgiu, acolo de unde erau parintii Marietei”. Poate au uitat, si-a spus atunci copilul Petrica. Dar a aparut ca din senin in iarna urmatoare. „Eu mergeam la colindat si aveam o punga cu nuci si covrigi, o punga de un leu… si am auzit-o cum m-a strigat – «puiule»!”  Azi multi prieteni il striga asa. „Am lasat tot, am alergat si m-am aruncat in bratele ei…” A venit la camin, i-a facut niste formalitati si l-a luat de acolo pentru vacanta de iarna. Petrica incepea o viata noua. Departe de camin, avea deja niste bunici. De imprumut, dar erau nise oameni care il iubeau. In acea iarna, a mers cu tatal Marietei la colindat, in sat. Asa a ajuns la cei care aveau sa-i devina parinti. Doi oameni cu suflet au ales sa-l creasca exact ca si cum ar fi fost copilul lor. Dupa vacanta, s-a intors la orfelinat de unde a plecat dupa cateva luni, cand familia din Hotarele a venit sa-l ia acasa. Definitiv. S-a jucat, s-a bucurat de viata, a invatat, a citit si chiar s-a indragostit. S-a bucurat de o viata normala, dar amintirile triste din copilarie reveneau mereu.
„Ai mei au tinut sa fac scoala in Capitala si au muncit ca sa ma tina la scoala si in gazda la Bucuresti”. Petrica s-a marit, a fost in armata si apoi s-a angajat. Dupa ce s-a casatorit, a devenit capul familiei. A venit si ziua in care Petrica a crezut ca va avea ce i-a lipsit toata viata – o familie. S-a angajat pe rand ca lacatus mecanic, taximetrist, sofer. Ba, la un moment dat, facea comisioane vamale. Dar a si spalat vase intr-un restaurant. Apoi a vandut pe strada la o taraba. Incet, incet invata sa pretuiasca banul si sa adune. Isi dorea sa aiba bani sa faca o casa de copii. Intr-o zi a decis ca e vremea privatizarii. Impreuna cu un amic, si-a luat un magazin intr-un complex comercial din Bucuresti. Prima afacere. Dar si prima despartire – primul divort. Si… viata a mers inainte. Un cetatean indian care ii era sef, l-a invatat sa castige bani. Azi are un restaurant si o firma de productie publicitara. A devenit om de afaceri cu acte in regula. Nu mai are timp pentru el.

„SI LA 40 DE ANI TOT DRAGOSTEA IMI LIPSESTE”

Ce-i lipsea acum 40 de ani, ii lipseste si azi cand banii nu mai sunt o problema pentru el: dragostea. „Mi-e teama ca atunci cand cineva se apropie de mine, o face pentru ceea ce am, nu pentru ceea ce sunt eu” – ne spune Petrica. Nu are o familie, nu are un copil… Inca se teme ca oamenii ar putea sa-i faca rau. Cade in trecut, se inchide in el si in casa si incearca sa-si construiasca un zid de aparare. Copilaria nefericita nu-i da pace si deseori merge cu dulciuri si jucarii la caminele de orfani. A vrut chiar sa aiba grija in permanenta de un copil de 4 ani – Cristinica, o mogaldeata care i s-a lipit de suflet, dar ritmul in care munceste nu-i da voie sa devina tata. Poate atunci cand se va indragosti din nou…

MANANCA SI ACUM IN VITEZA

Din copilarie e asa – mananca foarte repede ce are in farfurie, de teama sa nu-i ia cineva mancarea. „Daca am ceva in fata, care-mi place, nu pot sa ma opresc. Imi trebuie vointa mare sa ma opresc atunci cand ajung sa ma satur. Mananc pana cand organismul nu mai poate ingurgita pentru ca, undeva, s-a format un reflex”. Sunt defecte ramase de la casa de copii, cand la masa se statea in mai multe serii si doar viteza il ajuta sa-si potoleasca definitv foamea. La fel a patit si cu hainele. Azi are dulapuri intregi cu costume elegante cumparate de la firme renumite, dar poarta doar cateva.

N-A UITAT NIMIC

„Imi aduc mereu aminte de copilarie, de vremea cand mergeam ca un mic Chaplin cu niste ghete latarete si cu haine zdrentaroase. Prima jucarie mi-a cumparat-o Marieta si a fost un pistol cu bila” – spune, cu lacrimi in ochi, Petrica. N-a avut masinute, ca baietii de varsta lui. Dar azi are cateva exemplare demne de invidiat. A invins! Si n-a cerut niciodata un leu. Casele, restaurantul, masinile si tot ce are si-a cumparat muncind. E un invingator, un om care a plecat de jos si a ajuns sus! Un barbat care traieste fiecare clipa la maximum si spera ca intr-o zi va putea sa construiasca un adapost pentru copiii parasiti.

„DE CE M-A VANDUT?”

Nu si-a vazut niciodata mama adevarata. O stia dintr-o poza pe care a vazut-o acum doi ani. „Multi ani am urat-o pentru ca m-a vandut. Parintii adoptivi au primit la un moment dat o scrisoare prin care spunea ca ea mai vrea niste bani, daca nu… vine sa ma ia inapoi. Atunci am aflat ca atunci cand s-au dus parintii adoptivi sa o roage sa semneze actele de adoptie au platit 5.000 de lei. Erau cam cat 3 sau chiar 4 salarii. Nu stiu daca o urasc. Mi-am dorit sa o vad si sa-i pun intrebarea asta. «De ce m-a vandut?»”. A vrut sa o vada si sa-i puna aceasta intrebare. Prima data cand a plecat spre Moldova a ajuns pana la cativa kilometri de satul in care s-a nascut, dar n-a putut trece de nameti. A mai incercat sa o vada intr-o vara, dar cand a ajuns la Focsani s-a intors. „Am avut o strangere de inima si nu mi s-a parut corect fata de mama adoptiva”. Femeia care i-a dat viata s-a prapadit acum doi ani. „N-am simtit nimic. A ramas doar o intrebare fara raspuns: DE CE M-A VANDUT?”
In fata unui barbat de 40 de ani care plange amintindu-si de copilaria nefericita, ramai fara cuvinte. Nu mai poti spune nimic. Poti doar sa inveti din trista-i experienta… si sa spui: VIATA E NEDREAPTA, UNEORI!
PS – acesta este un articol mai vechi publicat in Q magazine.
Anunțuri

15 răspunsuri to “de la orfelinat in masina decapotabila”

  1. nadina nedelea 22 Octombrie 2010 la 08:56 #

    Asa e, merita tot respectul nostru. Face parte dintre putinele persoane pe care le privesc cu admiratie.
    Ii doresc sa se gandeasca mai putin la trecut. sa traiasca acum si aici.

  2. gabriela 22 Octombrie 2010 la 09:52 #

    wauuu..zguduitor…felicitari lui petrica viata merge inainte….poate ca asa a vrut Domnul….

  3. coramica 22 Octombrie 2010 la 13:02 #

    Oh, Doamne! Am cunoscut multi astfel de copii, unii dintre ei mi-au fost elevi.O matusa de-a mea a infiat un copil, iar eu am respectat-o mult pt asta. Acel baiat e varul meu, e un om deosebit.Am cunoscut, insa, si oameni care, ajunsi „in libertate”, plecati din lumea caminelor, nu si-au mai gasit locul.

  4. motanes 22 Octombrie 2010 la 16:37 #

    Un învingător! Bravo lui! Merită ce-i mai bun, sper că va obţine tot ce merită. Baftă!

    Felicităti pentru articol Peschetta! E adevărat că te pricepi, dar ăsta este scris cu sufletul.

  5. zaqk 23 Octombrie 2010 la 15:36 #

    Foarte bine scris. Un exemplu demn de urmat pentru noi, restul.

  6. dunarel 24 Octombrie 2010 la 16:35 #

    EXCELENT!Si Basescu spune ca scoala scoate tampiti…

  7. peschetta 24 Octombrie 2010 la 16:41 #

    multumesc tuturor!

  8. elena 24 Octombrie 2010 la 19:14 #

    Am ramas fara cuvinte. Bravo, Petrica! Esti un invingator si un exemplu de urmat pentru multi dintre noi. Excelent articol!

  9. peschetta 25 Octombrie 2010 la 16:06 #

    promit sa-i transmit lui petrica aprecierile voastre. multumesc si va mai poftesc pe aici!:)

  10. ileana 26 Octombrie 2010 la 10:44 #

    Petrica este un om puternic si cu caracter; trebuie sa fie mindru ca aavut puterea sa treaca peste toate obstacolele ce i-au stat in cale . Sa lase trecutl undeva invelit intr-un cocon si sa astepte ca de acolo sa iasa cindva un fluture! Pina atunci Petrica draga ai grija sa nu-ti strice banii sufletul si daruieste IUBIRE!! Multa IUBIRE ; cui consideri tu ca primeste bine iubirea ta. Nemasurat si fara sa contabilizezi cit vei primi . Nu vorbesc de dragul vorbelor , stiu ce spun . Intr-o zi iubirea asta adunata si pusa cu grija la pastrare iti va iesi in cale. Pina atunci mai opreste-te din marsul cotidian si adasta pe la fiinte nefericite si neajutorate: nu o abandona pe fetita de la orfelinat care s-a lipit de sufletul tau , dar spune-i precis cine esti nu o amagi. IUBIREA ESTE ESENTIALUL!!!

  11. dunarel 26 Octombrie 2010 la 14:42 #

    …mai adaug la Ileana:… si sa nu uiti de unde ai plecat.

  12. carmen 17 Mai 2011 la 17:01 #

    am crescut la acea casa de copii din urziceni si eu sar putea ca pe petrica sa-l stiu intre noi e o diferenta de virsta de 3 ani nu sunt la fel de realizata dar numi e rusine lucrez la ratb am o casa omasina dar la fel ca el nu am copii mia fost teama iar acum cred ca e prea tirziu la 43 de ani pe mine nu mau parasit parinti pur si simplu au plecat intro lume mai buna fara voia lor la fel ca petrica traiesc in lumea mea lumea copiilor de la casa de copii copii nimanui

Trackbacks/Pingbacks

  1. Tweets that mention de la orfelinat in masina decapotabila « Peschetta -- Topsy.com - 22 Octombrie 2010

    […] This post was mentioned on Twitter by mihaivoiculescu, Ionela Nastase. Ionela Nastase said: o lectie de viata http://bit.ly/bcOw6y […]

  2. Motanes – Regele maidanelor » Blog Archive » Am ce citi: Peschetta revine! - 22 Octombrie 2010

    […] statea inchis si citea cate 8 ore pe zi. Un baietel care se temea de oamenii din jur. Eram eu.” Citiţi toată povestea la Peschetta pe blog Mai citiţi şi asta:Lucruri pe care nu ţi le predau la şcoalăSărbătoriCum se închide un […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: