Peschetta devine Ionela Năstase!

6 Noi

De ceva vreme, oameni cu blog la cap ma tot bat pe spate că-i cazu’ să intru şi eu in lumea serioasă a bloggerilor şi să-mi iau un site. Zis şi făcut.

M-am mutat aici!

Punct. Şi de la capăt!

2 Noi

Închei azi încă un capitol din viaţa mea. Atât deocamdată. Revin cu amănunte. Cititorule, ai legătura!  :)

Toamna la Paris

31 Oct

Colegul Regelui

26 Oct

M-a aşteptat in casa scării. Un bătrân uşor adus de spate, cu ochelarii cu dioptrii mari prin care se zăreau ochii albaştri ca marea-n Grecia, îmbrăcat într-un tricou trendi şi pantaloni de trening şi încălţat cu papuci din blană, basarabeanul Radion Chiaburu m-a primit zâmbind. Ştiam deja că este fostul coleg de bancă al Majestăţii Sale Regele Mihai I şi îl priveam curioasă pe cel care, în copilărie, a jucat „bâza” şi îşi făcea temele cu fostul suveran al României. Soţia i s-a prăpădit acum 10 ani şi de atunci e singur. Copii nu mai are, i-a îngropat, dar are nepoţi şi strănepoţi. Unii sunt plecaţi în America, alţii în Germania, mai sunt câţiva în ţară, dar vin rar să-l viziteze pentru că nu au timp.

– Poftiţi să-mi vedeţi casa, ştiu că aşa se obişnuieşte.

Eu ardeam de nerăbdare să-i văd pozele, nu locuinţa. Am ajuns şi la capitolul ăsta, imediat după ce a dat un telefon ce părea că nu suportă amânare.

– Alo, …? Vii joi sau sămbătă? E mult mai bine sâmbătă, da. La revedere!

Mi-a spus, apoi, că vorbea cu femeia care-i face curat şi că-i tare bine că vine sâmbătă pentru că duminică va fi ordine şi curăţenie şi că el va putea să citească liniştit.

Şi-a schimbat ochelarii pentru a vedea perfect fotografiile din propriul album şi mi-a spus că aşa-i la bătrâneţe – ai două perechi de ochelari. Pozele pe care le-am văzut sunt fotografii istorice. Este comoara pe care a ascuns-o mulţi ani la părinţii săi, în Basarabia.

După transmisiune, am mai stat o vreme în casa moşneagului uluitor, fascinată de precizia de cronicar cu care-mi explica imaginile asezate într-un album ponosit. Amintiri vechi de 80 de ani.

Rece de Paris

24 Oct

Înainte să plec, ca orice român care are aplicaţia Weather prin casă, m-am uitat să văd cum va fi vremea. Nu părea neprietenoasă – între 5 şi 7 grade noaptea, între 9 şi 19 grade ziua. Vreme numa’ bună de plimbat, am gândit ca orice turist optimist. Numai că, la aterizare, am auzit asta: „temperatura la sol este de zero grade Celsius”. Am crezut că a greşit omul şi a uitat să pună un 1 în faţă, cifra care ar fi schimbat total sensul acelei propoziţii. Dar a spus-o-n două limbi şi i-am dat crezare când am simţit-o pe pielea mea, pe scara avionului, la 10 dimineaţa. Apoi, s-a încălzit şi geaca de piele şi căciula plus „învelitorile de mâini” mi-au fost îndeajuns.

Ba, chiar mi-au prisosit la un moment dat şi am scăpat de ele lăsându-le să se îngrămădească-n rucsac cu hărţile, magneţii de frigider şi sticla cu apă. M-am gândit că vremea s-a reparat şi că nu-i nevoie să dau iama-n magazine în cautarea unei pufoaice.Alta mi-a fost părerea a doua zi, de dimineaţă, când maioul, cămaşa, puloverul şi geaca nu mi-au mai încălzit suficient trupul şi am dârdâit vreo juma’ de oră la coada pentru intrarea într-un muzeu. Mi-au clănţănit dinţii ca picioruşele maşinii de cusut Singer. N-am mai ieşit din cultură până seara.

Ieri a fost, însă, o zi superbă. Cele 19 grade anunţate s-au aşezat comod deasupra Parisului, spre ciuda mea. Sub un soare fără dinţi, n-am ratat plimbarea cu vaporul pe Sena. Păcat ca era ziua plecării. Şi ştiam deja că nu plec cu mâna goală. Am cărat acasă o răceală cruntă.

În avion, m-a durut capul în aşa hal încât am socializat cu o bună parte din avion. Nimeni n-a avut bulina mult râvnită, iar cele aproape trei ore de zbor au fost înfiorătoare.

Cine s-o mai uita pe Weather, s-o sfeclească aşa ca mine! Haaaaaaapciu!

Nebună de legat

20 Oct

– Bună ziua!, spun emoţionată că sunt la uşa casei unde mi-am petrecut primii 8 ani din viaţă.

– Bună ziua!, îmi răspunde o femeie între două vârste, surprinsă de vocea-mi tremurândă.

– Vă rog să mă lasaţi să intru 5 minute în casă… Ştiţi, mă încearcă nostalgia… E aşa de ciudat…nu prea ştiu cum să vă explic… Eu aici am locuit acum 30 de ani… aici am venit în casă plină de sânge când mi-am spart capul după ce mi-a intrat în ţeastă cuiul de la scrânciob, aici m-a altoit mama când a aflat că am fost la scăldat în Vasluieţ fără ştirea ei, aici am adus prima coroniţă de la şcoală, aici mi-am pus pantofii cu toc ai mamei şi am căzut, aici m-am bătut prima oară cu Cătălin, fratele meu… Nu vreau să par nebună, dar îmi doresc mult să revăd casa asta.

La naiba, mai bine fug înainte să mai scot o prostie şi femeia asta să cheme Salvarea care să mă ducă direct la Socola.  Dar, în loc să o iau la goană, picioarele mi se înţepenesc în covorul din faţa uşii, lacrimile încep să-mi curgă şiroaie şi eu încă îi vorbesc despre copilăria mea unei femei pe care o văd pentru prima dată. Dar eu chiar am locuit acolo, cum să o fac să mă creadă?!

Udă era perna când m-am trezit. Chiar am plâns în somn. Ce vis ciudat…

Paula Rusu e bine, doamnelor şi domnilor!

18 Oct

De câteva săptămâni, urmăresc cu atenţie să văd cum ajung oamenii la mine pe blog. Cei mai mulţi vin de pe Facebook (multumesc, prieteni!). Sunt câţiva care accesează link-urile de pe twitter. Alţii din blogroll-ul unor amici din online. Dar sunt şi cititori care vin de pe google. Cuvinte sau expresii îi aduc direct aici. De pildă, internauţii ajung pe blogul meu dacă scriu: rochie-diminutiv, Ionela Năstase blog, Peschetta, decapotabilă, lupte japoneze în Egipt, porno, orfelinat sau 6 ani de Antena 3. Des e pomenit numele Paulei Rusu despre care eu am scris atunci când a demisionat de la Antena 3. Deci sunt foarte mulţi oameni care vor să ştie ce mai face Paula. Păi, să le rezolvăm curiozitatea – Paula e bine! Iată dovada –